SasuSaku Love Forum
Bine ai venit la noi pe forum! Conecteaza-te sau creeaza-ti un cont!



 
AcasaAcasa  PortalPortal  GrupuriGrupuri  InregistrareInregistrare  ConectareConectare  

Distribuiti | 
 

 Mitologia prinde viaţă: Începutul unei noi ere

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
Dee~Dee
Membru


feminin
Rac
Mesaje : 18
Puncte : 22
Data nasterii : 15/07/1999
Data de inscriere : 10/12/2012
Varsta : 17
Localizare : Baia Mare
Joburi/Distractii : Multe :x
Stare de spirit : Iubibilă xD

MesajSubiect: Mitologia prinde viaţă: Începutul unei noi ere   Dum Dec 30, 2012 9:04 am

Pfff... Multă muncă :D

MITOLOGIA PRINDE VIAŢĂ:
Începutul unei noi ere





Capitolul I: Introducere


Stau întinsă pe iarba verde, moale şi pufoasă, cu ochii închişi, visând plină de speranţe la ziua de mâine…

„Oare ce au pus la cale? O petrecere? O excursie? Sau doar îmi vor spune „La mulţi ani!” după care totul va reveni la normal? Sper că nu… Dacă va fi aşa, voi face eu singură o petrecere în Lumea Morţilor. Mă voi întâlni cu Raita şi vom explora Pădurea Higurashi – chiar dacă am mai făcut asta de câteva ori.”

Trag aer în piept şi mă ridic leneş de pe iarbă, croindu-mi drum printre ţipetele de disperare ale spiritelor care încearcă să îmi strice, ca de obicei, ziua. Mâine vor fi şi mai multe, aşa că va trebui să încep din nou căutările pentru o pană de grifon… Am mare nevoie de una. Oare… Nu aş putea invoca un grifon ca să-i iau o pană? „Hm… Merită o încercare!” Mă teleportez în faţa casei, îmi aranjez hainele şi intru valvârtej în casă, fără să salut pe nimeni – astfel nelăsând suspiciuni – şi alerg în camera mea, închizând apoi uşa cu cheia. Mă aşez pe covorul turcoaz de pe jos şi iau fabuloasa mea Carte a Mitologiei.

O deshid, caut pagina Invocări şi găsesc exact ce am nevoie – o incantaţie. Deci… trebuie să desenez pe jos cu tămâie o stea cu şase colţuri şi să pun câte o floare de cireş în fiecare colţ, după care să stropesc cu sânge de liliac florile, iar în mijlocul stelei, să-mi las amprenta… cu sângele surorii mele… Ah… Mă întreb cum am să o mai fac şi pe asta… Şi dacă nu aveam o soră? Oh, era îngrozitor! Am nevoie de un plan bine pus la punct. Mă învârt şi mă răsucesc prin cameră, până la urmă hotărâtă.

Trag covorul de pe jos şi iau din dulap tămâia măcinată, cu care desenez steaua cu şase colţuri. Deschid geamul, rup şase flori din cireşul plantat în faţa casei – care are, la fel ca mine, aproape şaptesprezece ani, dar am să revin la cireş mai târziu, acum am altă treabă – şi le aşez în colţurile stelei. Deschid trusa de chimie şi caut sângele de liliac… Să vedem ce am pe aici: sânge de broască; lichid din ochii unei broaşte; salivă de broască; ochi de păianjen; otravă de păianjen; antidot pentru otrava de păianjen; sânge de liliac! Aici erai! Iau sticluţa şi stropesc florile, după care ies din cameră, închizând uşa.


„ Hmm… să vedem… Mamă! Nah, nu e bun tonul. Trebuie să fiu mai speriată.. Mamăă!! - aşa - La biologie am ca temă un proiect! Trebuie să mă filmez în timp ce prelevez sânge de la toată familia. O să întrebe de ce… De ce? Întreabă-l pe profesor! El a spus să facem asta, pentru ca apoi să folosim sângele pentru analize ADN şi alte chestii de-astea. Ştii tu, treabă de medic. Pot să o fac acum?”

Cred că e un monolog destul de bun, sau, cel puţin, sper asta. Acum, trebuie să intru în rol. Intru în rol… Mă mai învârt puţin pe hol, devenind panicată. Cobor scările în grabă şi încep:
    - Mamă, mamă! Am o problemă!
    - Scumpă, de aceea fugeai mai devreme prin casă?

Dau din cap aprobător, după care îi explic „problema” şi o rog să mă lase să-mi fac aşa-zisul meu „proiect”. După ce primesc binecuvântarea mamei mele, îi chem pe tata şi Louis, fratele meu mai mic, spunându-le ce am de făcut. Louis va filma totul, iar când îi vine rândul, va face schimb cu tata. Perfect! Planul meu e perfect!

Îmi iau din cameră patru eprubete, patru siringi si o pereche de mănuşi de latex. Cobor jos şi îi spun lui Louis să pornească camera de filmat şi încep să vorbesc în termeni medicali de tot felul, astfel încât mama şi tatăl meu să vadă ce medic bun sunt. După ce iau sânge de la fiecare, îi sărut pe obraz şi le mulţumesc, iar apoi arunc seringile şi mănuşile, luând camera şi ducându-mă în camera mea. Închid uşa, iau sângele surorii mele şi o pipetă, cu care scot lichidul roşiatic din sticluţă. Mi-l pun în palmă şi las amprenta în mijlocul stelei. Mă uit în carte şi rostesc incantaţiile respective grifonului.
    - Griphinous talecash modnar hosiphus!

Tămâia cu care am desenat steaua începe să lumineze slab. Florile de cireş se ridică şi plutesc prin aer într-o anumită ordine, ca un fel de model ciudat, iar amprenta mea se şterge încet de pe jos. O flacără albastră străluceşte vesel în mijlocul stelei, unde grifonul apare într-un nor de fum.

Se uită la mine ciudat şi scoate un răget puternic, exact ca în filme, făcându-mi părul să zboare. După ce termină demonstraţia, obervă că nu am nici un fel de reacţie şi face o faţă îmbufnată.

Mă ridic în picioare, îl studiez atent şi smulg o pană dintre cele mai mari. O micşorez, o împietresc şi o adaug la colierul de aur cu numele meu, Kishimo, pe post de pandantiv. Perfect! Este cel mai bun lucru care s-a întâmplat azi. Acum spiritele nu mai pot să mă încurce!

Mă întreb ce am să fac acum cu grifonul acesta… Nu îl pot ucide, e atât de drăguţ! Am să îl ţin ca animăluţ de casă. Dar… sigur nu va încăpea în cuşca din curte… Neah. Scuze, dar n-am unde să te ţin. Iau sabia de pe jos şi mă pregătesc să-i tai capul, când…
    - Eşti sigură că vrei să faci asta?
    - Ugh.. ! mă întorc speriată, aproape lovindu-l pe Gilbert cu sabia în cap.
    - O să mă omori, dacă te mai învârţi cu sabia asta pe aici.
    - O să mă omori tu pe mine, dacă mă mai sperii aşa! Nu înţeleg cum de Josh nu mă ia niciodată prin surprindere, iar tu mă sperii mereu! Parcă nici nu aţi fi fraţi…

Gil chicoteşte scurt - ca de obicei - şi se apropie de grifonul pe care tocmai l-am invocat, mângâindu-l pe cap. Se pare că animalului chiar îi place. Gil se pricepe la ce face...
    - Ce zici, mi-l dai mie?
    - Poftim? Dar ai unde să îl ţii? Dacă află ai tăi?
    - Sunt îmblânzitor de animale în Paralella şi în plus nu stau în aceeaşi casă cu ei. Aşa că stai liniştită. Îl iau eu.

Dau din cap aprobător şi zâmbesc. Îl teleportez pe Gilbert în casa lui din Paralella, iar apoi aranjez camera din două pocnituri de degete şi ies afară, să iau o gură de aer curat, după atâta muncă grea… Măcar am pana de grifon, he, he..

Închid uşa de la intrare, îmi bag mâinile în buzunarele blugilor scurţi şi mă îndrept spre magazinul alimentar. Îmi cumpăr o doză de suc, pe care o desfac şi o beau cu poftă. Nu am mai băut un suc de ceva vreme. Am fost prea ocupată cu evoluarea puterilor mele. Să fii vrăjitoare chiar nu e uşor – mai ales dacă eşti începătoare – şi mai am mult de muncă. Trebuie să-mi câştig bagheta de Vrăjitor Avansat, după care puterile mele vor fi mult mai mari.

Mă îndrept spre parcul din apropiere, aşezându-mă pe o bancă. Se înserează, iar asta prevesteşte ieşirile vampirilor şi vârcolacilor. Ar trebui să-mi activez scutul. Cu o mişcare uşoară a mâinii şi o rimă simplă, pun în funcţiune scutul „Anti-dubluV”. După ce mă liniştesc puţin, cad pradă gândurilor mele.


„Azi a fost o zi agitată, dar sunt foarte bucuroasă că am reuşit să obţin pana de grifon. Deci, e mâine, huh? Nu credeam că ziua asta va mai veni. În sfârşit puterile mele se vor întregi, odată cu obţinerea baghetei. Voi fi supusă unui test simplu, iar apoi voi fi fericită tot restul vieţii mele, asta doar dacă nu mă îndrăgostesc de un om, trebuind să renunţ la puteri...”

Melodia telefonului meu sună zgomotos, anunţându-mă că mama mea mă apelează. Răspund plictisită şi o anunţ pe doamna cea curioasă de la „capătul firului” că mai rămân pe afară puţin. După ce scap de interogatoriul ei, închid telefonul, băgându-l înapoi în buzunar. „Ar trebui să-l fac pe tatăl meu să-mi cumpere un Samsung Galaxy Note, ca acelea pe care le folosesc coreenii în serialele lor.” gândesc puţin neatentă în jurul meu. Închid ochii şi scot un oftat prelung, după care mă ridic, lovindu-l pe Joshua, care – ca de obicei – încerca să mă sperie. Pornesc agale pe cărarea ce duce înspre pădure.
    - Ştii că n-ai şanse, îi spun sorbind ultima picătură din suc.
    - Tsk! Mă întreb cum o face Gil! Eşti sigură că el te sperie?

Îmi mişc aprobător capul, după care fac doza goală de suc să dispară. Joshua mă întreabă de ce mergem în pădure, urmându-mă şi păzindu-mi spatele în acelaşi timp. Îi spun calmă să fie atent la drum, pentru că am scutul activat. Ca să se convingă, încearcă să mă atingă, însă fără succes. Şocul electric îl face pe vârcolac să-şi retragă reflexiv degetul de pe carapacea mea electrică. La contactul cu degetul lui, scutul se face vizibil. Arată ca o cupolă învăluită în fulgere şi scântei.


„Tipul acesta e din ce în ce mai idiot. Nu pot să cred că e cel mai bun prieten al meu. Pe lângă că e vârcolac, mai e şi blond. Săracul de el, are şi ochii albaştrii. Dacă nu îl cunoşteam atât de bine, probabil că aş fi fost îndrăgostită de el… Bleah! Bine că nu s-a întâmplat asta! Ah, uite-mi ascunzătoarea. În sfârşit am ajuns!”

K>>Uite motivul pentru care am luat-o prin pădure pe înserate, inteligentule!<<
J>>Hei! Eu doar întrebam! Şi în plus, ce faci aici? Şi de ce nu vorbim şi noi normal?<<
K>>La douăsprezece voi da testul de magie. Nu vreau să fie gălăgie acasă. Şi vorbim aşa pentru că dacă ne aude vreun vampir, nu te pot proteja!<<

L-am cam speriat pe Josh, deci îţi va ţine gura – pentru moment. Ascunzătoarea mea este o simplă casă în copac. Doar că eu sunt singura persoană care o poate vedea – desigur, şi fraierul care e cu mine – şi totodată, după ce intru voi fi nevăzută. E locul perfect pentru a mă ascunde până după testul de magie. Abia aştept momentul în care voi fi Vrăjitor Avansat!


~ Mai târziu ~

    - Cum adică nu îmi puteţi da bagheta? Nu sunt destul de bună?
    - Domnişoară, nu vă pot da bagheta de Vrăjitor Avansat. Sunt obligat să vă ofer bagheta pentru Vrăjitorul Expert şi inelul de magie. În toată cariera mea, am mai avut un singur caz de acest gen.

Profesorul îmi arată bagheta. Este fosrte frumoasă! Simplă, dar sofisticată, pot spune. Este alcătuită dintr-o bucată de lemn, pe care este sculptat un cap de vulpe perfect. La capăt are un diamant de turcoaz – în formă de inimă – înfipt cu colţul în lemnul cafeniu al baghetei.

Rămân puţin uimită de ceea ce domnul profesor tocmai a spus, fără pic de reţinere, după ce am strigat la el. Acesta continuă, făcând un semn uşor al mâinii. În faţa noastră apare un ecran uriaş pe care o imagine mult prea cunoscută se face văzută. Vrăjitoarea Expertă Marianne Rossalinda este cea mai puternică, o legendă vie! Este Stăpâna Regatului Ascuns. Eu îi spun “Triplu V”, deoarece este vrăjitoare, vampir şi vârcolac! Încă nu îmi pot da seama cum reuşeşte să facă asta, dar aş putea să cercetez puţin această “ciudăţenie”.


“Nu îmi vine să cred că am fost comparată cu EA! Totuşi, aceşti ani în care am muncit atăt de mult ca să-mi perfecţionez vrăjile nu au fost în zadar! Acum, peste doar un an voi ajunge Vrăjitor Expert, dar… trebuie să inventez vraja potrivită pentru a trece testul, ca mai târziu să mă pot înscrie în Concursul Vrăjilor. Cred că ar trebui să plec acum… Profesorul se uită ciudat la mine…”

Îmi cer scuze pentru scena pe care am făcut-o. Iau bucuroasă bagheta de Vrăjitor Expert uitându-mă incredibil de mişcată la ea. Cred că o sa-mi dea lacrimile! Neaah... Nici chiar aşa. Iau şi inelul, după care îi mulţumesc profesorului pentru timpul acordat şi mă teleportez înapoi la Josh, pentru a-i da vestea cea mare. Oare… să-i fac o farsă? Să-l păcălesc că nu am trecut? Cred că aş putea să-l întristez puţin, doar puţin de tot.

“Sunt extrem de bucuroasă! Ce bine îmi pare că am reuşit!”

Sunt în faţa lui Josh, cu o expresie tristă, spunându-i că nu am luat bagheta de Vrăjitor Avansat. Faţa lui devine posomorâtă şi îmi spune că îi pare rău pentru mine. Îl întreb “De ce?” şi îi arăt bagheta mea cea nouă. Josh începe să zâmbească şi sare pe mine, vrând să mă îmbrăţişeze. Săracul, a uitat că am scutul activat şi s-a cam electrocutat. Încep să râd zgomotos de părul amicului meu, după care îmi pun bagheta în cizmă, la loc sigur.


__________________________________________________________
Sper că v-a plăcut :)
Aştept comentarii :D







Ultima editare efectuata de catre Dee~Dee in Mar Ian 01, 2013 1:14 pm, editata de 1 ori
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Dany xD
Membru


masculin
Leu
Mesaje : 130
Puncte : 162
Data nasterii : 23/07/1995
Data de inscriere : 27/10/2012
Varsta : 21
Localizare : pe net 8-)

MesajSubiect: Re: Mitologia prinde viaţă: Începutul unei noi ere   Lun Dec 31, 2012 2:08 am

E tare ficul, l-am citit si pe alt forum. :-? Ai o imaginatie bogata. xD Si scuze ca am lasat comm asa tarziu. (redface) Ady nextu repede si sa ma anunti da? (D) Bye bye ^^







Death,
To Your little,
Precious,
Heart...
This is the scene,
Where you depart.
No one will hear,
Your final words;
I'm a life taker,
I'm a Heart breaker...
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Dee~Dee
Membru


feminin
Rac
Mesaje : 18
Puncte : 22
Data nasterii : 15/07/1999
Data de inscriere : 10/12/2012
Varsta : 17
Localizare : Baia Mare
Joburi/Distractii : Multe :x
Stare de spirit : Iubibilă xD

MesajSubiect: Re: Mitologia prinde viaţă: Începutul unei noi ere   Mar Ian 01, 2013 11:58 am

Capitolul II: Moartea părinţilor


Dezactivez paravanul electric şi îl salvez pe blond de la înţepenire, oferindu-i o mână de ajutor – la propriu. Se ridică şi scoate din buzunarul blugilor de o culoare albastră ştearsă, un pieptene cu care îşi aranjează părul. Ah, se iubeşte prea mult! O oglindă mai lipseşte şi pot spune că se crede mai important ca un star…

Un oftat prelung îşi face loc printre dinţii mei şi iese rapid, făcându-l pe Josh să se oprească din pieptănatul podoabei sale capilare. Se uită la mine ciudat, cu o faţă care întreabă „De ce oftezi?”, iar eu – fără să mai stau pe gânduri – îi spun că am presentimentul că ceva interesant şi totuşi negativ se va întâmpla. Îşi închide ochii încet şi încearcă să îşi regleze bătăile inimii, respirând regulat. Se observă cu ochiul liber că este speriat… Ultima dată când i-am spus că am un presentiment ciudat, a ajuns vârcolac…


~ Toamna trecută ~


E ora zece seara. Mama mea mă sună disperată să vin în casă, dar eu ignor telefonul. Sunt în pădurea din spatele parcului, în aşteptarea blondului Josh care - ca de obicei - întârzie, probabil gândindu-se cum să mă sperie mai tare. Stau rezemată de un stejar – ale cărui frunze pornesc în excursia spre moarte – când capul începe să mă doară îngrozitor. Mă las uşor în jos şi fac să apară o pungă cu gheaţă pe care mi-o pun la cap. [size=20]"Oh, nu! Nu din nou asta! Joshua, oare unde e? Trebuie... să-l găsesc..." Fără să mai pot gândi ceva, ochii mi se închid şi leşin cu durerea de cap.

~ Mai târziu ~


Deschid ochii speriată şi trag aer în piep. "Josh!" Mă uit în jurul meu, privesc buimacă camera şi îmi dau seama că sunt în dormitorul meu. Dar... cum am ajuns aici? Oare... nu, nu cred că părinţii mei m-au găsit în pădure. Dar atunci, mai rămâne doar... Joshua. Trebuie să merg să-l caut. Acum, trebuie! Mă teleportez în faţa casei lui şi examinez puţin locul. Ah, capul meu… Încă doare. Dar trebuie să îl caut pe Josh. Hmm… Nu e nimeni? Întru încet şi merg în camera blondului. E... goală!?

"Argh! Singura dată când îmi pasă de el, nu e aici? Pe unde umblă tipul ăsta?"

Mă răsucesc pe călcâie şi ies din casa lui îmbufnată. Îl caut în parc, în pădure, la cafeneaua noastră favorită, dar el nu e nicăieri... Doamne! Parcă s-a evaporat complet! Merg pe trotuar cu mâinile în buzunar, lovind cu piciorul o piatră...

“Oare unde ar putea fi? L-am căutat peste tot, dar parcă s-a evaporat! Ar trebui să fiu atentă şi... Oh, Doamne! Presimţirea mea de ieri! Asta e! Asta e cauza dispariţiei lui! Ah... oare, unde ar putea fi!? Joshua…"

Îmi aud numele strigat din spate. Mă întorc reflexiv şi îl văd pe Josh, fugind spre mine. Slavă Cerului că e bine şi nu a păţit nimic! Îi sar în braţe şi îl întreb unde a fost – după ce îl lovesc cu pumnul în umăr, normal – primind ca răspuns: “beciul”. Ce naiba a făcut el în beci? Mă trage deoparte şi îmi spune că trebuie să mergem în pădure, cât mai repede.

Ne teleportăm acolo şi atunci îmi vine ideea să "construiesc" o ascunzătoare. Folosind câteva mişcări uşoare ale palmei, ascunzătoarea apare într-unul dintre copacii pădurii. Acum, are nevoie de o acoperire. Cred că o voi face invizibilă, doar eu şi Josh o vom vedea şi ne va proteja de vârcolaci şi vampiri. După ce o termin, urc scările spre ea şi îl chem pe Josh cu mine. Dar, pe când să intre, se electocutează în câmpul electric. Deci, presentimentul acela... s-a adeverit.


~ În prezent ~


Trebuie să am grijă de Joshua… Sunt sigură că un vampir este cauza acestor presimţiri… Trebuie să fiu atentă, iar acum că am bagheta expertă, îl pot păzi şi pe el. Este o uşurare! Îl iau pe Josh de mână şi mă teleportez în faţa casei mele. Îi zâmbesc, după care activez scutul ce îl va apăra de vampiri şi alţi vârcolaci, iar apoi intru în casă, salutându-l. Dar, mare greşeală că nu m-am teleportat direct în camera mea…

- Iasahiro Kishimo! Unde ai fost până acum, domnişoară?
- Pe afară. Mă plimbam la lac…
- Serios? Şi de ce nu… ?
- De ce nu… ce? Să ştii că am o viaţă şi înafara acestor pereţi! Am o viaţă frumoasă şi înafara lor şi nu vreau ca voi să vă mai băgaţi în ea! De ce trebuie să mă controlaţi mereu? Am şaisprezece ani! Nu mai sunt un copil, mintal vorbind… Vreau şi eu să-mi lăsaţi puţină libertate! Argh! Oricum nu mă veţi înţelege niciodată!

O iau la fugă pe scări, fără să mai aştept un răspuns şi intru în camera mea, închizând uşa. Îmi scor bagheta şi îmi aranjez toate lucrurile în câteva valize şi genţi, după care deschid uşa – la care părinţii mei bat de zor ca să o deschid – iar apoi mă „evaporez” în ascunzătoarea mea din pădure. În sfârşit – linişte şi pace… Presupun că părinţii mei sunt acum stupefiaţi din cauza că am dispărut, luând cu mine fiecare lucruşor din cameră.

Acum, să aranjez puţin camera asta pustie. Patul meu, cu lenjeria turcoaz pe care scrie cu roz „WITCH”, lângă geam şi o noptieră albă, cu veioza în formă de inimă, gata de datorie. Biroul din lemn de cireş în partea opusă a camerei şi trusele de chimie, biologie şi anatomie pe rafturile de deasupra biroului. Scaunul de calculator în faţa biroului, iar lângă, dulapul pentru haine, pe care le aranjez dintr-o mişcare de baghetă. Un covor pufos, roz, în mijlocul camerei şi un fotoliu alb cu o măsuţă de cafea în faţă, lângă uşă. Iar acum, restul obiectelor.

Laptopul, pe birou, iar lângă el, cele trei penare cu creioane şi carioci, care sunt puse pe două topuri de hărtie. Dulăpioarele de lângă rafturile acum pline de sticluţe cu poţiuni şi ingrediente speciale, sunt acum populate de cărţile şi caietele mele şcolare. Ghiozdanul este aruncat în colţul camerei, lângă ghivecele cu irişi. Setul de tobe este lângă birou, chitara şi vioara sub pat, iar jurnalul e ascuns în compartimentul secret din noptieră.


„Ştiam eu că seriile Death Note îmi vor fi de folos. Chestia cu ascunsul caietului într-un compartiment secret care poate fi deschis doar cu un tub de pastă pentru pix e genială! Nu mulţi îşi dau seama – ei bine, doar cititorii Death Note – dar oricum, îmi e de folos. Mă întreb care a fost faţa mamei mele când a văzut camera goală. Am avut grijă să las pe jos un pentagon cu lumânări aprinse, iar în mijloc, o inimă umană. Oh, Doamne! Cred că mama s-a speriat de moarte, ha, ha! Sper totuşi că tata nu a făcut stop cardiac…”

Mi-e cam somn… o să mă culc puţin, iar mai târziu mă duc până acasă să văd ce fac părinţii mei. Cred că le voi spune că sunt o vrăjitoare şi sora mea – care are trei ani – Aiko este la fel. Cred că va fi greu… Mă pun în pat, clipesc de două ori şi oftez uşor, după care închid ochii şi adorm pentru prima dată în această noapte.

„Mă aflu în faţa casei mele. Poliţia este peste tot, iar Louis şi Aiko sunt în grija unui poliţist. Alerg către ei şi o iau pe Aiko în braţe, cerând explicaţii. Unul dintre ofiţerii începători se apropie de mine şi îmi spune calm, totuşi cu o fărâmă de compasiune că părinţii mei au fost găsiţi morţi de către fratele meu, în dormitorul lor. Îngheţ pe loc, tot ce mai pot vedea în faţa ochilor este negru… Nu mai aud nimic, nu mai văd nimic, respiraţia mi-e tăiată, iar părinţii mei… Dar…

- Cum? Cum s-a întâmplat?

Trag puternic aer în piept, iar un miros puţin ciudat se simte lângă mine, de la ofiţerul care a venit, ofiţerul… Matthew. Este… vampir! Ştiam eu! Nu pot să cred… Îl dau în spate pe Louis şi atunci observ urma colţilor de vampir de pe gâtul său. Sar pe el şi îl întreb ce are pe gât – fără răspun totuşi – şi îi verific bătăile inimii, dar rămân şocată… Ucigaşul părinţilor mei – e un vampir!”


Inhalez speriată aerul din cameră şi mă ridic grăbită, teleportându-mă în faţa casei. Deja vu… Nu pot să cred… Visul meu, se repetă în realitate… Ameţesc uşor şi cu paşi legănaţi ajung la fraţii mei, începând să plâng în hohote… Ofiţerul din visul meu se apropie de mine şi îmi pune mâna pe umăr. Mă trage deoparte şi mă informează ce s-a întâmplat. Fără să vreau, şoptesc "vampir", iar ofiţerul tresare speriat. Îi explic calm, cu un aer plictisit...

- Eşti vampir. Ucigaşul e vampir. L-a transformat pe fratele meu în vampir… Pe mine mă vrea. Nimeni nu putea sparge scutul care l-am pus asupra casei! Este propria mea creaţie, o folosesc de când am puterile şi ne-a păzit pe mine şi familia mea de o mulţime de vampiri, vârcolaci sau fantome! Chiar şi alţi vrăjitori au încercat să-l spargă şi nu au putut. Singura persoană care poate, este…
- 3V… Vrăjitor, vampir şi vârcolac… Marianne Rossalinda…

Îi spun că trebuie să fac ceva, îi explic că nu pot trăi fără ei. Încerc să le dau Suflarea Vieţii, dar nu merge... Nu pot să cred, dar... singurul lucru pe care îl pot face e să mă întorc în timp şi să o opresc pe Rossalinda să-mi ucidă părinţii. Matthew mă prinde de încheietura mâinii şi îmi spune că nu o pot înfrânge. Atunci încep să ţip la el, amintindu-i de profeţia care a apărut în Regatul Ascuns, în aceeaşi zi în care eu m-am născut. Profeţia...

„În ziua în care şapresprezece ani va face
Părinţii ei vor fi ucişi, de Stăpână.
Îşi va dori răzbunare, o va urî
Şi când va fi pregătită, o va ucide,
Devenind Stăpâna.”

Ofiţerul se uită puţin ciudat la mine, iar eu mă întorc ca să plec. Din spate aud vocea lui care strigă disperată să am grijă. Voi avea, fii sigur! Îmi scot bagheta din cizmă şi mă întorc în timp, acum cinci ore, ca să am timp pentru a pregăti un plan sigur. Va trebui să am grijă, poate Stăpâna e deja acolo, doar că mă spiona ca să vadă când ies sau ceva asemănător. Va fi o luptă destul de grea...

Sunt în faţa casei mele. Mă uit trisă cum părinţii mei sunt jos în sufragerie şi plâng disperaţi din cauza plecării mele... Fără să mai stau pe gânguri mă duc după Kishimo – cea de acum cinci ore – şi îi explic ce se întâmplă, luând-o cu mine. Ajunse în faţa casei, activăm scutul electric şi intrăm amândouă în casă, asaltate de sute de întrebări ciudate.

După ce le explic părinţilor mei ce se întâmplă, mergem toţi în beciul casei, cu tot cu copiii. Activăm scuturile pentru mama, tatăl şi fraţii mei – adică fraţii noştri – şi o aşteptăm pe Stăpână, făcând un plan care are potenţial. Când va intra, îi vom da în spate pe toţi şi vom folosi toate vrăjile de bătălie care le ştim, dar… dacă nu reuşim, eu mă voi întoarce din nou în timp şi voi schimba ceva, readucând totul la normal… Normalul care m-a făcut să vin aici...


„Au trecut deja două ore de când sunt aici. Oare, Stăpâna m-a văzut şi nu mai vrea să vină? Agitaţia pune stăpânire pe mine şi încep să mă învârt prin beci. Ah… sunt speriată. Nu ştiu de ce m-am întors aici, dar a trebuit. Trebuie să schimb ceva. Nu pot trăi fără ei…”

Deasupra se aud nişte paşi greoi, care se îndreaptă spre uşa beciului. Inima începe să îmi bată cu putere, pupilele mi se dilată, iar faţa mi se albeşte instant. Le spun tuturor în şoaptă să se pregătească, iar eu, împreună cu „vechea” Kishimo, ne punem în poziţie de luptă. Uşa beciului se sparge dintr-o dată, făcându-ne să ne speriem. Oh, Doamne! Suntem înfricoşate de creatura hidoasă care intră pe uşă. Sper că vom reuşi să-i ţinem piept, cu toate că suntem speriate de moarte. Trebuie să mă liniştesc puţin… Înspir aerul compinat cu tămâie şi expir calm, încercând să uit pentru o clipă presiunea sub care sunt pusă.

Creatura face câţiva paşi, dar eu şi Kishimo de punem în faţa ei, gata de luptă. Asta nu o prea încântă, aşa că se dă un pas înapoi, pregătindu-se să facă o vrajă. Îşi scoate bagheta, dar i-o iau înainte, aruncându-i bucata de lemn învechit pe jos. Calc pe ea şi o fărâmiţez. Kishimo… Unde e Kishimo!? A evaporat-o! Ea este... am subestimat-o! Am subestimat cea mai puternică persoană, pe Stăpână! Se va alege praful de noi. Oh, vai... Nu vreau să văd asta, nu vreau!

~~~


După ce şansele noastre de câştig au scăzut considerabil, am hotărât să mă întorc înapoi la momentul în care am schimbat cursul spaţiu-timp. Mă întâlnesc în faţa casei cu Kishimo, pe care o opresc, spunându-i să se întoarcă în prezent - după ce îi dau explicaţiile cuvenite - iar ea face exact cum i-am spus. Eu rămân ca să activez scuturile elecrice pentru fiecare membru al familiei, când îmi vine o idee. Voi pune o vrajă şi pe fratele meu, ca să pot anunţa eu poliţia. Nu pot să fac altceva… Într-un final, mă întorc în prezent. În faţa casei mele nu este nimeni, deoarece fratele meu nu s-a trezit ca să dea alarma…

Intru în casă păşind încet - speriată de moarte din cauza celor întâmplate - şi merg în dormitorul fratelui meu, îl trezesc, îl iau cu mine şi apoi o iau şi pe micuţa Aiko, după care sun la poliţie înfricoşată. Ies afară cu cei doi, fără să le dau explicaţii, iar când poliţia soseşte, o las pe Aiko în grija unei poliţiste. Îl trag pe Louis deoparte şi îi spun plină de durere ce s-a întâmplat. De la cap la coadă, el înţelege doar că mama şi tata au murit, iar acum el e vampir, din cauza unei aşa-zise Stăpâne. Săracul copil, începe să plângă în braţele mele, nevrând să creadă ceea ce îi spun. Durerea lui este imensă, dar mai imensă ca a mea nu poate fi... Pentru că eu trebuia să îi apăr, trebuia să am grijă de ei, dar... am fost imbecilă, mofturoasă, egoistă şi nu am putut să las de la mine nimic, niciodată - graţie minunatei mele mândrii. Îmi e scârbă de mine, de ce am devenit. Îmi vine să mă arunc în foc şi să ard veşnic în iad!

Încerc să îl liniştesc puţin pe Louis, după care ofiţerul Matthew vine spre mine, întrebându-mă dacă ştiu ce s-a întâmplat. Înainte de toate, îl rog să le spună medicilor legişti să nu-i scoată pe părinţii noştri din cameră. Fără să pună întrebări, ofiţerul face ceea ce i-am cerut. Îi explic vampirului Matthew ce s-a întâmplat, îi spun că m-am întors în timp - însă fără succes - şi îi demonstrez că am dreptate, iar apoi – fără pic de reţinere – îl chem în echipa mea, pe care o voi forma în zilele astea. Matthew rămâne puţin surprins, dar acceptă bucuros să mă ajute, chiar dacă nu prea îşi dă el acum seama în ce se bagă.

După ce termin de vorbit cu ofiţerul, mă retrag la intrarea în casă. Sunt înlemnită, încă nu îmi pot da seama cum s-a întâmplat asta... Aştept, stau să văd ce se va întâmpla; vreau să merg, vreau să văd cu ochii mei ce le-a făcut creatura aceea părinţilor mei, dar nu mă pot mişca. Parcă ceva îngrozitor urmează să se întâmple, ceva urmează să se întâmple. Dar vreau… Vreau să-i văd! Trebuie… să mă… mişc. Îmi ridic uşor piciorul, gata să păşesc pe prima treaptă, când îmi aud numele strigat din spate. Josh…

- Oh, Doamne! Kishimo, eşti bine?
- Da… poate… nu…

Se apropie încet şi mă îmbrăţişează. Ah… mi-a fost dor de îmbrăţişările lui… Mă simt ca o soră mai mică, protejată şi iubită în braţele lui. Îmi este ca un frate, de aceea îl iubesc şi îl preţuiesc, iar dacă i s-ar întâpla ceva din cauza mea, nu mi-aş ierta-o niciodată! Îl rog să vină cu mine sus, ca să-mi văd părinţii. Mă prinde de mână şi urcă scările cu mine, până în hol. Acum, mă mai despart doar un pas şi o răsucire de 90° de cadavrele părinţilor mei... Intru încet - urmată de prietenul meu - cu ochii închişi, parcă gata de moarte. Mă întorc către patul părinţilor, încercând să par puternică, dar când îi văd, îmi răsucesc capul speriată, dezgustată şi parcă gata să vomit, întorcându-mă în braţele lui Josh, care mă ţin strâns.

Ce am văzut, poate fi numit doar oroare. Mama mea… lăsată pe jumătate cheală, cu un ochi lipsă, gura larg deschisă – care lasă să se vadă lipsa limbii şi a câtorva dinţi – gâtul tăiat, hainele sfâşiate, burta… burta ei e găurită, iar în palme are zgâriate nişte semne. Mă apropii cu teamă de ea şi cu o batistă îi desfac uşor palmele, reuşind să văd semnele. În prima palmă, are o stea cu şase colţuri, iar în a doua… „Vei muri”. Stăpâna nu ştie cu cine are de-a face! Îmi voi strânge o echipă, iar deja ştiu cine va fi în ea, iar peste câţiva ani, o voi înfrunta pe Marianne Rossalinda şi o voi ucide chiar cu preţul vieţii mele!

Revin la realitate când Josh mă prinde de încheietura mâinii şi îmi spune că mai putem sta doar cinci minute.

Trec pe partea cealaltă, la tatăl meu, începând să-l analizez... ah. Ochii lui sunt penetraţi adânc de sticla ochelarilor săi, obrajii îi sunt găuriţi - de un cuţit, după cum se vede - limba îi este pe jumătate tăiată, iar maxilarul este fracturat. Gâtul este tăiat, iar hainele - la fel ca ale mamei - sfâşiate. Mâinile îi sunt arse, iar pielea de pe picioare jupuită. Degetele tălpilor picioarelor sunt tăiate, iar degetele mâinilor sunt rupte - atârnă în jos... - şi unghiile smulse cu totul.


Capitolul III: Jurământul


Ies din casă într-o viteză nemaipomenită – urmată de Josh – şi îmi iau fraţii, plecând de la locul faptei. Îl teleportez pe Matthew lângă mine, după care ne teleportăm în Lumea Morţilor, unde am o casă – construită special pentru când voi împlini optsprezece ani – şi îi duc pe toţi cu mine, fără ca ei să pună întrebări. Probabil că şi-au dat seama şi singuri ce am de gând. Ajunsă în faţa casei, dezactivez paravanul electric şi îi poftesc pe băieţi înăuntru. Casa asta mi-a fost tare dragă de la început. Seamănă mult cu vechea mea casă, doar că e mai mare. Bucătăria este paralelă cu sufrageria, iar la capătul holului care le desparte sunt poziţionate scările ce duc la etaj. Urc hotărâtă treptele, izbindu-mi forţat picioarele de fiecare scară.

- Heei! Cine îndrăzneşte să-mi tulbure somnul veşnic?
- Sunt eu, Kishimo. Ce mai faci Iahiko?
- Vânam un şoarece. Vrei să mi te alături?
- Nu. Începem şedinţa de spiritism. Acum!
- Uau, bine şefa!

O las pe Aiko în camera mea, pe care o amenajez repede după placul surorii mele. Micuţa începe să se joace cu jucăriile de pluş ce i le-am pus la îndemână. Merg în camera alăturată şi pocnesc din degete, iar toate lucrurile care le-am aranjat în ascunzătoare se aşează liniştite fiecare la locul ei. Cobor înapoi la parter, luându-l pe fratele meu cu mine, în bucătărie. Trebuie să-i dau nişte sânge, ca să nu moară – din nou. Deschid frigiderul şi scot o pungă cu sânge uman, pe care am luat-o din laboratorul de chirurgie de la şcoală. I-o dau fratelui meu, iar acesta îşi ia un pai şi începe să bea lacom lichidul roşu.


Îl strig pe Iahiko şi întreb dacă a pregătit totul. Primesc un răspuns afirmativ, moment în care îi spun fratelui meu să meargă să aibă grijă de Aiko după ce termină de băut. Îi dau locaţia şi îi iau pe ceilalţi doi băieţi - care se uită la mine confuzi - urcând în podul casei. Iahiko m-a aşteptat acolo, gata să înceapă şedinţa de spiritism. Îi zic fantomei să o cheme şi pe Raita, spunându-i să vină în pod, iar peste câteva secunde, apare şi ea. Ne salutăm reciproc, după care îi prezint fetei noul meu prieten şi ne aşezăm cu toţii jos, în cerc.

În jurul nostru e plin de lumânări parfumate, care ard încet. Podul nu are geamuri, în schimb e plin de tot felul de chestii vechi, pe care nu prea am avut timp să le cotrobăiesc. Lemnul de pe jos scârţâie asurzitor de fiecare dată când unul dintre noi se mişcă, luându-ne gândul de la ce avem în minte. Inspir aerul parfumat şi îl expir tristă, după care încep să vorbesc calmă, cu o fărâmă de plictiseală în voce.

Mai întâi de toate, le explic tuturor de ce vreau să fac această şedinţă, şi anume ca să pot lua legătura cu sufletele părinţilor mei. După ce toată lumea înţelege, începem. Peste tabla de Ouija de pe jos, pun un pahar de sticlă, spunându-le tuturor să pună degetele arătătoare de la ambele mâini pe pahar. Rog spiritele prietenilor mei să facă onorurile, pornind „jocul de cuvinte”. Încep să adresez diferite întrebări, chemând să ne răspundă cele mai noi spirite în Lumea Morţilor.

Paharul de pe tablă se mişcă, alcătuind cuvintele „suntem aici”. Rog sufletele părinţilor mei să se facă văzute, pentru o comunicare mai simplă, dar nu primesc decât „nu putem”. Argh! Trebuie să fac eu toată treaba? Cum nu pot să-mi iau degetele de pe pahar – asta provocând reacţii nedorite din partea spiritelor -, îmi ridic piciorul cu bagheta la nivelul gurii şi o iau cu dinţii, rostind apoi o vrajă simplă, care face spiritele să apară în faţa noastră. Oh, Doamne! Arată exact la fel ca înainte de atacul bestiei! Părinţii mei… Oh, cât aş vrea să-i îmbrăţişez!

Acum, toţi ne putem lua degetele de pe pahar, ca să ascultăm ce au ei de spus. Mama mea este foarte speriată, încape să tremure şi mă întreabă înfricoşată "Ce eşti tu?". Întrebarea ei m-a şocat complet. Nu ştiu cum să-i explic totul de la cap la coadă. Îmi este totuşi imposibil să nu îi spun, deci... cu alte cuvinte, trebuie să-i zic totul. Iau o gură mare de aer şi mă calmez uşor, după care scot dioxidul de carbon din mine - oftând. Încep să-i povestesc mamei mele totul, începând din ziua în care am aflat despre puterile mele magice.


~Flash Back~


Hmm... Cred că voi merge să-i fac o vizită "surpriză" lui Chris. Cu siguranţă îi este dor de mine chiar în clipa asta. Totuşi... eu sunt doar o copilă de treiprezece ani, iar el... el e un vrăjitor excelent. Ah... încă îmi mai amintesc ziua în care ne-am întâlnit, este una dintre cele mai frumoase amintiri ale mele, legate de el.

Ţin minte că eram afară, mă plimbam seara cu prietenii mei, iar ei au început să fugă de mine. Când am observat ce vor să facă - adică să meargă fiecare în casă fugind - am continuat să merg liniştită pe stradă, uitându-mă mereu împrejurul meu. Atunci aveam doar unsprezece ani, dar presentimentele mele deja erau "funcţionale". Şimţeam că sunt urmărită, că cineva mă priveşte insistent, dar cine mă privea... nu eraun muritor obişnuit. Am grăbit pasul speriată, până când am ajuns la o trecere de pietoni, unde trebuia să aştept să se facă verde. Eram îngrozită. Îmi repetam în minte
"Sunt moartă! Acum mă va prinde! Nu mai am scăpare!".

Spre mirarea mea, urmăritorul meu îmi pune mâna pe umăr şi îmi şopteşte la ureche: "Ce face o fetiţă de vârsta ta afară la ora asta târzie?". Întrebarea lui stupidă m-a enervat la culme. Am uitat pe loc că nu este uman, am uitat că este mai în vârstă decât sunt eu şi m-am întors cu faţa la el, spunându-i tăios "Bine, deci, în primul rând, nu mai sunt o fetiţă de când prietenul meu cel mai bun a murit din cauza mea, iar în al doilea rând nu e târziu şi aşa de final, în al treilea rând, nu cred că un nemuritor ca tine ar trebui să urmărească aşa-zisele "fetiţe" doar ca să le pună întrebări stupide." M-am răsucit pe călcâie şi am trecut strada pe trecere, fără să mă uit înapoi.

Însă paşii lui se auzeau încă în spatele meu.


„Hmm... Din moment ce nu m-a muşcat atunci sau chiar mai repede, vampir nu poate fi, iar fantomă nici pe-atâta, pentru că m-a atins. Din moment ce luna plină este deja pe cer, iar el nu este transformat în vârcolac, sunt destul de sigură că este un vrăjitor. Dar mai am nevoie de un test, ca să fiu sigură. Trebuie să-l fac să-şi scoată bagheta sau poate chiar să i-o iau eu, ca să o pot verifica.”

Fac stânga-mprejur şi mă întorc la el cu paşi repezi. Îl studiez bine - observând cu uşurinţă părul lui castaniu şi ochii căprui care mă priveau insistent - văzându-i bagheta din cizmă. Mă gândeam "Cât de idiot să fii ca să ţi-o pui în cizmă?" M-am aplecat prefăcându-mă că-mi leg şireturile pantofilor şi i-am luat bagheta când se aştepta mai puţin.

- Te-am făcut, nemuritorule!
- Aşa se pare, puştoaico!
- Nu-mi spune puştoaică!
- Bine, puştoaico!
- Am zis...
- Ai spus "puştoaică"!
- Nesimţitule! Hmpf! Asta va rămâne la mine!
- Nuu! Stai!

De atunci am început să stăm împreună, am fost la el acasă şi m-a învăţat să-mi folosesc puterile omeneşti, adică un fel de chakra - ca în mangaul Naruto - pe care toţi oamenii o pot folosi, doar că nu mulţi ajung să o stăpânească. M-a învăţat multe despre magie, despre vampiri, vârcolaci şi fantome. Desigur, şi despre alte creaturi, de exemplu, golemi, pitici sau zombi. Am făcut împreună multe şedinţe de spritism şi mi-a arătat o "licoare" specială, pe care o bea o dată pe an, ca să rămână nemuritor. După ce am văzut acea poţiune pe care a făcu-o singur, m-am gândit la copii care ajung vampiri de mici şi că am putea face împreună o poţiune care să-i ajute să crească, după ce au ajuns vampiri. Ideea mea a fost genială! Iar licoarea care a rezultat are gust de sânge, dar trebuie băută cu precauţie, o dată la şase luni.

Ajunsă în faţa casei lui, intru uitându-mă în jurul meu. De când l-am cunoscut, m-a supus la diferite teste ciudate, de fiecare dată când intram în casa lui. Am învăţat să fiu precaută şi să-mi folosesc "ochii de la ceafă". Înaintez încet spre camera lui şi intru privind uimită trupul neîsufleţit al lui Chris, care... s-a sinucis. Lacrimile încep să-şi ia avânt pe obrajii mei, iar picioarele mi se înmoaie din ce în ce mai tare. Încep să merg încet, păşind uşor pe covorul roşu - parcă nevrând să-l trezesc pe Chris din somnul veşnic - şi mă aşez pe el.

Stau în faţa lui, privesc uimită la chipul său, care parcă începe să zâmbească. Îmi ridic mâna tremurândă, apropiind-o de faţa lui, ca să-l ating - poate pentru ultima dată. Mâna mea ajunge mai aproape şi mai aproape de chipul său, iar Chris se ridică în şezut, încercând să mă sperie, moment în care eu îl lovesc cu piciorul direct la ţintă - punctul sensibil a fost atins, misiune îndeplinită - fără să-mi pese că îl doare. După ce se termină de văitat, încep să vorbesc indignată de farsa lui. Îi explic că mi-a stat inima-n loc când l-am văzut pe jos cu arma în mână şi plaga împuşcată la cap, continuând să mă învârt prin cameră - ca să nu-l lovesc ca pe un sac de box - şi încercând să mă liniştesc.

Christopher mă trage de mână şi mă ia în braţe, strângându-mă la pieptul său. Sau acolo nemişcată, neputând să scot niciun sunet, vizibil uimită de fapta sa. Chris... oricât de vesel şi iubitor ar părea, nu este niciodată aşa cu mine. Mereu e strict, calm şi plictisit, amuzându-se doar de feţele care le fac atunci când îmi face vreo farsă prostească. Sunt întreruptă din gândire de buzele sale, care fac contact cu fruntea mea. Fără să mă mai pot abţine, îi dau un sărut scurt pe buze şi mă roşesc instant.
"Oh, Doamne! Ce e cu mine? Cred că pentru asta o voi păţi..."

Spre mirarea mea, şatenul îmi ridică bărbia spre el şi mă sărută dulce, după care se ridică şi iese din cameră ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Rămân şocată de ce am făcut şi îmi duc mâna la gură, atingându-mi uşor buzele. Închid ochii visătoare şi încep să zâmbesc fericită de ce tocmai s-a întâmplat. Sar ca arsă de jos şi o iau la fugă pe scări, căutându-mi maestrul. În bucătărie, pe masă, observ un bilet. Îl iau în mână şi îl citesc atentă, în timp ce lacrimile încep să-mi inunde faţa.

"Draga mea Kishimo,
Îmi pare rău că trebuie să te părăsesc acum, dar nu mă pot îndrăgosti de o puştoaică ca tine, chiar dacă inima îmi cere să fac asta... Nu pot să mai rămân şi să încerc să uit, pentru că nu mă voi putea abţine să nu te sărut. Îmi pare foarte rău... dar am nevoie de un timp în care să mă gândesc ce trebuie să fac, ce e mai bine pentru tine. Scumpo, odată cu acel sărut, ţi-am dat o parte din puterile mele, pe care vreau să le perfecţionezi până mă voi întoarce eu la tine. Sper să nu fii supărată pe mine şi să îţi trăieşti viaţa fără regrete.
Chris.”


    - Nu-mi spune puştoaică… Idiotule!


~End Flash Back~


Părinţii mei se uită trişti la mine, iar prietenii mei scot fiecare câte un şerveţel - pe care cred că le-au luat de la Joshua - şi mi-l dau mie. Le mulţumesc şi o întreb pe mama mea, dacă este destul ca să înţeleagă totul, iar ea dă afirmativ din cap. Mă scuz şi cobor scările podului, mergând apoi în baia camerei mele. Dau drumul lacrimilor, amintindu-mi mii şi mii de scene în care eram fericită, împreună cu Chris. Atunci când am ieşit în parc şi m-a apărat de un vampir... atunci când m-a lăsat să-mi folosesc chakra ca să-l vindec... când am mers să înotăm, iar el a făcut să apară doi delfini cu care am înotat în larg... sau când am mers la vânătoare în Partea Întunecată a Pădurii Higurashi - am prins un iepure mutant atunci... a fost hidos - şi când ne-a teleportat în safari şi mi-a făcut brăţara cu dintele unui tigru... Încă o am, mereu o port.

Pe atunci, Chris a fost totul pentru mine. Părinţii mei erau puţin îngrijoraţi pentru că ieşeam mereu afară de cum veneam de la şcoală şi mă întorceam doar seara - cu toate că ieşirile astea nu mi-au afectat notele deloc - fiind foarte obosită. Câteodată mi se face brusc dor de el şi de obicei Josh mă suportă, primind câte-o palmă sau un picior din partea mea. Dar mereu îmi cer scuze şi îi fac cinste cu mâncare, iar lui îi trece repede. Mereu mă întreb pe unde umblă el, unde se află şi de multe ori am încercat să îmi dau seama, folosind diferite vrăji sau obiecte magice, însă fără succes.


"Ah... Chris, oare unde eşti? Pentru tine, Chris, voi face un jurământ. Jur că o voi ucide pe Marianne Rossalinda şi voi ajunge eu Stăpâna, iar atunci, tu te vei putea întoarce la mine, pentru că atunci voi fi pregătită să îţi aflu decizia! Îţi jur!"







Ultima editare efectuata de catre Dee~Dee in Mier Ian 02, 2013 6:25 am, editata de 1 ori
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Miky
Helper
Helper


feminin
Fecioara
Mesaje : 88
Puncte : 96
Data nasterii : 07/09/1996
Data de inscriere : 02/11/2012
Varsta : 20
Localizare : Chiar unde te astepti mai putin
Joburi/Distractii : Volei si sa desenez
Stare de spirit : Mereu plina de viata

MesajSubiect: Re: Mitologia prinde viaţă: Începutul unei noi ere   Mier Ian 02, 2013 2:20 am

wow a fost super wow si ai o desciere mama mama. Sper ca Kishimo pustoaica aia mica(hehe) sa o invinga pe Rossalinda si sa se intalneasca cu Chriss. Astept nextul si mult succes la scris :*:*:* happy




Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Mitologia prinde viaţă: Începutul unei noi ere   Astazi la 4:14 pm

Sus In jos
 
Mitologia prinde viaţă: Începutul unei noi ere
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1
 Subiecte similare
-
» Mainile, cartea de vizita a unei femei (1)
» Scrisoarea unei soacre catre viitoarele sale nurori
» Destinul unei fete...
» ZODIA SAGETATORULUI
» Posete, genti si accesorii (croitorie) - cap. III

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
SasuSaku Love Forum :: Fan Fiction :: Proza :: Fanficuri originale :: Fanficuri in desfasurare-
Mergi direct la: